vineri, 9 iulie 2010

Dulcile noastre vacante

Scriu tot mai rar - nu e nici un mister la mijloc: e vacanta...
Ti le amintesti? Pe ele, dragele de vacante... Eram fie pe munte, la Sfanta Ana, fie prin Costinesti, aciuiati cu cortul pe la vilele neterminate ale cunostintelor, bantuind cu buzunrelele goale - cele mai bogate vacante din viata noastra!
Mai stii caldura care ne topea in cort la Gura Portitei, sau lacrimile nefericite de la poalele Muntelui Rosu? Tii minte noptile cu luna ca mustarul din Bulgaria, ori plimbarile interminabile prin parcurile (toate, Doamne - ne facusem un fix in a mai descoperi unul!) din Bucuresti?
De ce e oare asa de mare lumina in om, cand simte ca si moartea si napastuirea si haul pot fi surpate de iubire? Macar dacas sti de ce Dumnezeu se lasa amagit cu rugile noatre si cateaodata, de parca nu i-ar pasa, lasa sa-i cada un strop de miere in fagurele care asteapta. Asa, din cand in cand...Doamne, Doamne, cata liniste, cata tandrete in toate incaperile fagurelui care asteapta, asteapta, niciodata in zadar, niciodata fara credinta.
De unde vin toate astea?

joi, 1 iulie 2010

Prima impresie despre


Cu felul ei putin ingrat, pustoaica asculta serios melodia aceea despre tigani, mereu cu drag, punand-o tot timpul si avand in felul asta impresia ca tiganii mergeau si-acum si vor mai merge, chiar daca a venit toamna, chiar daca va veni iarna...
Purta cozi (!!!) si avea o uitatura cam suchie. Cu un zambet smecher se uiat la florile de pe masa, niste flori albicioase de toamna... Langa vaza, troita de lemn isi ducea viata plina de bun-simt, fara sa pretinda nimanui ceva, o simpla troita la care se inchina, rugand dumnezeii de lemn sa-i apere parintii, surorile, prietenii si pe toti oamenii de pe pamant.
Cand mergea, se tinea de coyi si privea prin breton asfaltul, dorind sa gaseasca vreo moneda de un ban ori vreun semna al norocului, nu de alta, dar i-ar fi placut grozav sa le dea prietenilor, s-o tina minte.
Avea cozi, breton, dintii strambi si pretindea ca cica ei nu-i e frica de oameni. Ca, cica, oamenii ar fi fratii ei si toti cainii si florile - fibre ale trupului ei.
N-am aflat inca ce vrea sa faca in viata.
Vorbeste la modul conjunctiv prezent: as vrea sa traiesc intr-un copac, sa invit veveritele la mine in locuinta, sa mananc zmeura, sa vorbesc cu ursii, sa tac vorbind,, sa tac dormind, sa tac murind.

Nu s-a schimbat prea mult pana azi. Iubirea e motivul.

marți, 29 iunie 2010

Ce ar trebui sa spui, daca ai putea vorbi. Daca ai stii sa vorbesti...

N-ai sa ma crezi, dar te iubesc.
Poate n-ai sa ma afli niciodata, dar sa stii ca te iubesc.
Sunt o pacoste, dar sa mor daca nu te iubesc.
Daca vrei, nu sunt nici om liber, ... pentru ca te iubesc.
Am luat o bucata de paine si am inmuiat-o in vin si m-am sfintit, pentru ca te iubesc.
Mainile mi se impreuneaza si ma rog ca pasii sa ti se prelinga dumnezeiesc pe strazi, pe toate strazile din noi.
Si eu sunt o strada in capul careia te asteapta o biserica in care sa intri si sa mananci o bucata de paine imbibata-n vin.
Sau cred ca sunt un labirint, dar sa ma ia naiba pe mine, pentru ca... te iubesc.
Ma duc sa ma culc ca sa te visez, sa visez cum te iubesc pe tine, cea careia nu ii plac banalitatile si discutiile prin statii.
Si restul e tacere, e iubire?

Dar tot n-am ispravit cu sporovaiala despre filmul - de groaza si de mister. Da, ma port cam alandala: e grav ca eu fac daruri si tot eu fur ce ofer?

luni, 28 iunie 2010

Discutia de ieri


Puntile-s rupte-ntre noi si sa te-astept am uitat... Absenta ta nu m-a tinut fara somn ca-nainte si totusi sunt treaz. Nu inteleg de ce e durerilor dat adolescentul a carui umbra calca-n barbatie fierbinte.
Sigur, astfel gandind, cel ce pierde-s tot eu: privesc peretii afumatei mele-ncaperi, apoi ascult strada cu murmuru-i greu. Mi-e dor de vocea ta, mi-e dor de propriile mele taceri.
Dar trebuie sa vina o calesca (mi-a promis si l-am crezut, cineva din rama oglinzii de argint), ca sa scap de singuratatea ce ma tine inchis.
De ce cred copiii in povestile ce-ntotdeauna mint?

duminică, 6 iunie 2010

Dau o Morala pentru ce vrei tu!

Acum cateva zile am dat peste cea mai micinoasa si mai libidinoasa postare din lume. Pentru ca nu un razboi deschis caut, nu dau numele artistului. Cert este ca ea m-a facut sa imi pun - pentru a cata oara? - intrebari referitoare la morala.
Recunosc, as vrea sa nu mai trag din orice fapt o morala. Viata se desfasoara atat de imoral si de bezmetic, incat nu o morala imi trebuie, ci o secure cu care sa imi tai drum prin jungla asta exotica... spiritul meu.
Chiar memoria e, uneori, atat de imorala... Imi amintesc un SMS atat de special... Peste cateva ore am sa te vad si iar n-am sa fiu apta sa transpun discursul mental si imaginar in cuvinte umane, am sa ridic tonul pana aproape de urlet vulgar, emotia tulbure o sa imi impleticeasca limba si apoi cereierul... numai de as putea sa ma controlez. N-am sa-ti pot verbaliza tot ce am absorbit pana acum, cum mi-as dori ca la fiecare tasta/litera sa iasa literatura, sa scriu confuzia numind-o de trei ori realitate, sa ma transpun in obiectele dragi tie si sa-mi oxigenez tesuturile cu infuzia iubirii tale; scriind siruri lungi, cateodata ma intreb daca mai sunt eu.
CE legatura au toate astea cu morala? Sau cu lipsa de morala a unor "baieti sensibili"?... Greu de gasit vreo legatura.

vineri, 4 iunie 2010

Cine se recunoaste pe-aici?

Cand oamenii infrunta cu atata curaj lumea, ca sa-i franga, lumea trebuie sa-i omoare, si fireste ii omoara. Lumea frange pe fiecare si dupa aceea la multi locul in care au fost franti de intareste. Dar pe cei care nu se lasa franti ii omoara. Ii omoara fara deosebire si pe cei foarte buni si pe cei foarte blanzi si pe cei foarte viteji. Si daca nu te numeri printre acestia, poti sa fii sigur ca te va omori si pe tine, numai ca nu e nici o graba anume. (Ernest Hemingway)

joi, 3 iunie 2010

Fotografie miscata

Camera de la strada are si astazi acelasi miros, de lemn vechi si vara potolita, ca gandurile unei iubiri trecute. Stiu sigur ca, undeva in adancul inimii tale, nici tu n-ai s-o poti uita nicicand, chiar daca, plecand (ultima data?), mi-ai spus, calm, "nu, nu m-am ales cu nimic de la tine". Dureros de calm, dureros de linistit, lucid ca o lama de stilet ascuns in mana care te strange la piept...
Dar nu am nici o indoiala ca inca iti amintesti imbratisarile alea... Imbratisarile-copii ai atingerilor, la inceput stangace, timide, mai apoi obraznice, apoi caise coapte ale dorintelor noastre imposibil de anticipat, imposibil de oprit.
Ziua aia, mai ales, ziua AIA n-ai sa o poti uita. Sambata de iunie (ce ciudat, iuniele era al nostru, nu?), in care ne-am aruncat, uzi si cu hainele lipite de corp, in cele doua fotolii din camera - tu in cel de langa pian, eu in cel de langa biblioteca. Respiram iute, plini de resturile de iarba adunata din parcul de langa ai mei, prin care alergasem pana acasa.
- Ce transpirat esti, mi-ai spus tu in timpul de poveste dintre o inspiratie si o expiratie.
Glumeai, bineinteles, dar adevarul era ca hainele imi erau imbibate nu doar de ploaie, ci si de transpiratia care imi inunda nu numai corpul, de fiecare data cand te auzeam razand, asa cum o facusesi de nenumarate ori in dupa-amiaza aia.
Am intins mana, usor, spre biblioteca si am luat de pe raftul de langa pat cartea lui Nabokov, pe care tocmai o citeam.
- Esti sora mai frumoasa a ei?, te-am intrebat, aratandu-ti coperta unei Lolita, fotografiata intr-o pozitie identica cu cea in care stateai, cuibarita in fotoliu.
Au fost cele mai lungi clipe din viata mea. Alaturarea ta de un persoanj frivol, dar si tacerea pe care mi-ai trimis-o (limpede ca apa dintr-o ciutura de munte), m-au speriat atat de mult, incat am simtit brusc nevoia sa reasez cartea pe raft; as fi vrut sa fac orice, dar absolut orice, numai sa nu fiu obligat sa iti intalnesc privirea pe care o banuiam deranjata. Si, daca nu te-ai fi miscat, cu siguranta am fi ramas asa pana la miezul noptii, pana cand pendula ar fi obosit sa mai bata.
Din fericire, insa, te-am simtit (te simt si astazi...) miscandu-te si, aproape fara sa-mi dau seama, ti-am adulmecat zambetul. Da, da, zambetul tau mi s-a parut mereu ca miroase a frezie! Te uitai la mine cu privirea aia, pe care n-am sa o uit niciodata, privirea unei profesoare care isi prinde elevul preferat cu fotografia ei in buzunar. Ti-ai lasat piciorul stang sa alunece de sub tine, lenes, pe covor, si ai spus:
- N-ai sa stii niciodata...
Nu am inteles atunci la ce te refereai. Nu imi dadeam seama de nimic in clipa aia. Inima imi batea undeva, in gat, ca o pasare care se zbatea, fericita, intr-un ochi de apa de ploaie. Nu gandeam nimic - privirea imi alunecase, ascultatoare, acolo unde tu o trimisesesi: pe langa pulpa, sub fusta, prin clinul care lasa sa vad o sumedenie fluturi imprimati pe chilotul tau de domnisoara cuminte. Dupa ce ai vazut cat de docila mi-a devenit toata fiinta, te-ai ridicat, te-ai apropiat de mine, te-ai asezat pe pat si mi-ai intins mana...

Iunie era luna noastra si, niciodata, dar niciodata, nu va putea fi altceva.

marți, 1 iunie 2010

1 iunie... sarbatoare. Sarbatoare?


Ai vrea sa traiesti clipe purificate de orice dezgust si dispret fata de cea mai mica unitate de masura a mortii - clipa, scotandu-ti radacinile din prezent si din alte timpuri, si sa te apropii cu inca un pas de pragul de sus al cerului pentru a mangaia greierii de-acuma muti ai revelatiilor.
Pentru ca nu putem sa traim astfel de clipe mai des (si asta-i foarte bine), omul si-a inventat sarbatorile: Craciunul, Pastele, Anul Nou, Moartea, Botezul, Nasterea, in care tinem un moment de piosenie pentru cei ce am fost, dupa care ne parasim cat putem de repede si o tulim spre o realitate sfanta, neinceputa, in care credem cu adevarat.
Numai credinta asta alina sufletele noastre, care de atata singuratate se travestesc in masti: ras strident, voie-buna fortata, betie uitatoare, excursii la mare si la munte, filme, teatru...
va veni fluxul si va lua scoicile vechi, va veni refluxul si va aduce altele noi. Numai noi, oamenii, am fost dotati cu o anomalie: disperarea.

La multi ani, de 1 iunie...

luni, 31 mai 2010

31 - Sfarsit de primavara...

Arunca piatra de astazi,
uita si dormi. Daca este lumina,
ai s-o zaresti maine,
inaintea zorilor, preschimbata in soare.

[asa... ca un dar pentru toti cititorii blogului...]

duminică, 30 mai 2010

Ganduri de week-end

Pe lumea asta ori te banalizezi, ori innebunesti.

Daca cineva iti cere socoteala pentru ceva, tu vei tine minte si-i vei cere si tu socoteala pentru altceva.

Cand un caine este tinut in lant si, intamplator, apare apare un alt caine lasat liber, cel inlantuit il latra cu atata ura ca l-ar ucide; lasati-l liber si vor deveni prieteni...

sâmbătă, 29 mai 2010

Juan Ramon Jimenez









Te-am cunoscut, caci privind
urma lasata pe carare,
m-a durut inima peste care calcai.
Am alergat nebun; toata ziua in cautare,
precum un caine fara stapan.
... Plecasesi, plecasesi! Si talpile tale
calcau peste inima mea
intr-o fuga fara sfarsit
de parca ea ar fi fost drumul
ce pentru totdeauna te rapea.

vineri, 28 mai 2010

Destinatar: micului PREZENT!

Ce zici de primavara asta? Intr-adevar, e greu sa mori (si nu numai primavara).
Visam odata, intr-o noapte fara somn, ca m-am intalnit cu o piatra, m-am asezat langa ea si... m-a dus cu ea prin adancuri, sa vad cum e si pe-acolo.
Pesemne ca nu ma mai intorc niciodata. Pesemne ca uit foarte repede tot ce-a fost. Imi voi aduce aminte de tot, de tot,... altadata, candva. Acum e Primavara si, dupa atata soare, nimic nu se poate clinti!

joi, 27 mai 2010

Ionescu


EUGEN Ionescu:

Suvenir

Aiurit
si aburit,
cum eram,
tot ma iubeam.
In strachina, natang,
implantam piciorul stang,
si nu calcam destept
nici cu piciorul drept.
Dar printre nori
alergam usor
iar daca ma-ncurcam de stele
le culegeam, ca niste mere.
Cum eram,
tot ma iubeam.

Scriu...


Un om investit cu iubire nu numai ca are un rost, ci este el insusi un rost. Oamenii care iubesc sunt rostul lui Dumnezeu. Altfel, cum ar avea ceva vreun rost?
...............................
Nu stiu incotro ma indrept, dar pe bucata mea de timp (ca pe un covor fermecat - nu stiu daca fermecatul meu covor poate tine doi sau mai multi oameni, dar din moment ce e fermecat, nu cred sa-l intereseze cine stie ce numarul "calatorilor") ma sufoc de fericire stiind ca Dumnezeu se milostiveste si ma poarta bland in suflul sau, in respiratia care-mi sustine plutirea. Poate-i chiar aerul pe care-l inspira Dumnezeu, ca apoi sa-l expire si sa se prefaca intr-o alta "insipiratie". nu e vina nimanui ca murim. Totul e foarte simplu si firesc. El trebuie sa respire, nu? Noi suntem inca in El. Nu ne-a respirat, nu ne-a alungat. Inca nu ne-am pierdut unii de altii. Unul de altul.
...............................................
Desi nu inteleg multe (de ce mor copiii?!?, de ce, cu toate ca mor, oamenii raman tot singuri si indiferenti, Doamne, indiferenti...), am certitudinea ca Dumnezeu nu poate fi decat armonia, binele, ne-raul.
...............................................
"E dur sa mori primavara" zice dragul de jacques Brel. O fi mai usor toamna?

duminică, 23 mai 2010

Amintirea de azi




Am mers pe drum. Cum se sucesc lucrurile, retrograd si nedrept! Cum am reusit sa raman cu ipoteza, cu posibilitatea, cu improbabilitatea, si in toate caut constanta, singura ramasa in mediul antropizat in care stau. Si in care eu nu mai exista, s-a disipat. Dar intotdeauna este tu.

joi, 13 mai 2010

O poezie


Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac - şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!

sâmbătă, 1 mai 2010

Momentul


"Pentru ca nu ma pot opri sa mor,
S-a oprit Moartea sa ma astepte."
Emily Dickinson

Oricat de poetic suna versurile de mai sus, de fapt nimeni nu asteapta pe nimeni. Viata mai ales nu asteapta. Nu te asteapta nimeni sa cresti, sa fii pregatit sa mergi la facultate, sa iti iei un serviciu, sa te insori, sa mergi la razboi, sa ai responsabilitati...
Viata ne vine fara instructiuni de folosire. Utile, de altfel, ca cele din avion - in caz de depresurizare, fiti nesimtiti! Nimeni nu asteapta sa urci muntele mai repede. Si vine norul, vine ploaia, vine iarna, vin fiarele...
Acum si aici e locul in care sa fii fericit. "Aseaza-te cu dansa sub luna de clestar/Caci maine poate luna te va cata-n zadar" suna sfatul lui Khayyam catre indragostitul care isi tine iubita de mijloc. El pare a avea mai multa dreptate.


vineri, 30 aprilie 2010

Barbatul...


...este cel cu sabia, cel care sare in ajutor, eroul, modelul, cel care semneaza cu sange, care strabate valea numai pentru ca, dincolo, se afla floarea, versul, "ea".
... NU este cel care are ca aptitudine unica pisatul din picioare, rasul galagios, masina si pectoralii tunati, ceafa groasa, tunsoarea scurta si mintea relaxata. Barbatul este BARBATUL, nu purtatorul de puta...

DAR, in felul asta, nu e cam mare lipsa? Unde sunt cei care au suficienta forta si liniste? Unde ne sunt barbatii?

joi, 29 aprilie 2010

La inceput...



...a fost uitarea...

Sa uiti rautatea, prostia, egoismul altora si al tau, greselile pe care le-au facut altii si pe care le-ai facut si tu. Sa uiti ce ai facut, ce n-ai facut, sa uiti ce ai crezut si ce n-ai putut crede, sa uiti ce ai sperat, sarutarile oamenilor care s-au dus, a celor care n-au venit niciodata, sa uiti vara care a trecut sau cea pe care ai asteptat-o in zadar. Sa uiti momentele cand ai fost puternic, sau cele in care n-ai putut fi suficient de barbat ca sa incepi, sa mergi mai departe, sau sa inchei un drum. Sa uiti de cei din jur si de tine.
Si… dupa?