Zori

La vremea aceea eram un amant timorat, iar tu o amanta conventionala, prea adeseori grabita, prea adeseori patrunsa de acest rol pe care îl credeai privilegiul tau: cel al distribuitorului de plăceri mereu reinnoite.

Altceva cautam eu: aveam chef de seductie tandra, nu de asalturi frenetice. Dinamismul tau arzator mă obosea. Rezerva mea te dezamagea.

Iubirea mea interzisa,

Tovarasa mea de plăcere,
Prietena clipelor mele de veselie,

As vrea sa te conduc intr-o divagatie de barbat bland si visator, cu inima tandra si sufletul pustiit. Sa te iau cu mine pentru a ma inspira, dar şi pentru ca pari interesata de propunere. Ma pregătesc să fiu lizibil, dar daca nu voi mai fi deloc astfel, sa nu fii suparata pe mine, va fi numai si numai din vina ta…

Dă-mi mana, mana ta subtire, mai mica decat a mea, dar şi mai calda, mana care are rabdare sa invete sa fie îndeajuns de blanda… Urmeaza-ma in camera asta calduta, intima, aproape obscura, in care ne poarta incomprehensibilul hazard pe amandoi, fara a avea de dat socoteala nimanui, fara grija timpului care trece.

La viata!

Mi-am promis ca anul asta sa ma rup de tot ce a fost. Pentru Dumnezeu, nu pot sa ma transform intr-o asteptare! Iar daca o fac, sa astept fericirea, nu obliagtoriu un anume om.

Asa incat, 2011 va insemna din nou plimbari prin parc ori pe plaja, noianele de stele care asteapta sa fie admirate ca satele de pe deal, oamenii pe care vreau sa ii redescopar, visele pe care mi le-am furat atatea luni singur.

De fapt, da - asta ma intreb: oare avem dreptul sa ne luam singuri ceea ce poate fi al nostru, sa nu ne imbracam in mantia destinului, ci in cea a nefericirii? Cine sa ne dea dreptul asta?

La multi ani, anule, si lasa-ma sa re-traiesc!

Dulcile noastre vacante

Scriu tot mai rar - nu e nici un mister la mijloc: e vacanta...

Ti le amintesti? Pe ele, dragele de vacante... Eram fie pe munte, la Sfanta Ana, fie prin Costinesti, aciuiati cu cortul pe la vilele neterminate ale cunostintelor, bantuind cu buzunrelele goale - cele mai bogate vacante din viata noastra!

Mai stii caldura care ne topea in cort la Gura Portitei, sau lacrimile nefericite de la poalele Muntelui Rosu? Tii minte noptile cu luna ca mustarul din Bulgaria, ori plimbarile interminabile prin parcurile (toate, Doamne - ne facusem un fix in a mai descoperi unul!) din Bucuresti?

De ce e oare asa de mare lumina in om, cand simte ca si moartea si napastuirea si haul pot fi surpate de iubire? Macar dacas sti de ce Dumnezeu se lasa amagit cu rugile noatre si cateaodata, de parca nu i-ar pasa, lasa sa-i cada un strop de miere in fagurele care asteapta. Asa, din cand in cand...Doamne, Doamne, cata liniste, cata tandrete in toate incaperile fagurelui care asteapta, asteapta, niciodata in zadar, niciodata fara credinta.

De unde vin toate astea?

Prima impresie despre

Cu felul ei putin ingrat, pustoaica asculta serios melodia aceea despre tigani, mereu cu drag, punand-o tot timpul si avand in felul asta impresia ca tiganii mergeau si-acum si vor mai merge, chiar daca a venit toamna, chiar daca va veni iarna...

Purta cozi (!!!) si avea o uitatura cam suchie. Cu un zambet smecher se uiat la florile de pe masa, niste flori albicioase de toamna... Langa vaza, troita de lemn isi ducea viata plina de bun-simt, fara sa pretinda nimanui ceva, o simpla troita la care se inchina, rugand dumnezeii de lemn sa-i apere parintii, surorile, prietenii si pe toti oamenii de pe pamant.

Cand mergea, se tinea de coyi si privea prin breton asfaltul, dorind sa gaseasca vreo moneda de un ban ori vreun semna al norocului, nu de alta, dar i-ar fi placut grozav sa le dea prietenilor, s-o tina minte.

Avea cozi, breton, dintii strambi si pretindea ca cica ei nu-i e frica de oameni. Ca, cica, oamenii ar fi fratii ei si toti cainii si florile - fibre ale trupului ei.

N-am aflat inca ce vrea sa faca in viata.

Vorbeste la modul conjunctiv prezent: as vrea sa traiesc intr-un copac, sa invit veveritele la mine in locuinta, sa mananc zmeura, sa vorbesc cu ursii, sa tac vorbind,, sa tac dormind, sa tac murind.

Nu s-a schimbat prea mult pana azi. Iubirea e motivul.

Ce ar trebui sa spui, daca ai putea vorbi. Daca ai stii sa vorbesti...

N-ai sa ma crezi, dar te iubesc.

Poate n-ai sa ma afli niciodata, dar sa stii ca te iubesc.

Sunt o pacoste, dar sa mor daca nu te iubesc.

Daca vrei, nu sunt nici om liber, ... pentru ca te iubesc.

Am luat o bucata de paine si am inmuiat-o in vin si m-am sfintit, pentru ca te iubesc.

Mainile mi se impreuneaza si ma rog ca pasii sa ti se prelinga dumnezeiesc pe strazi, pe toate strazile din noi.

Si eu sunt o strada in capul careia te asteapta o biserica in care sa intri si sa mananci o bucata de paine imbibata-n vin.

Sau cred ca sunt un labirint, dar sa ma ia naiba pe mine, pentru ca... te iubesc.

Ma duc sa ma culc ca sa te visez, sa visez cum te iubesc pe tine, cea careia nu ii plac banalitatile si discutiile prin statii.

Si restul e tacere, e iubire?

Dar tot n-am ispravit cu sporovaiala despre filmul - de groaza si de mister. Da, ma port cam alandala: e grav ca eu fac daruri si tot eu fur ce ofer?

Discutia de ieri

Puntile-s rupte-ntre noi si sa te-astept am uitat... Absenta ta nu m-a tinut fara somn ca-nainte si totusi sunt treaz. Nu inteleg de ce e durerilor dat adolescentul a carui umbra calca-n barbatie fierbinte.

Sigur, astfel gandind, cel ce pierde-s tot eu: privesc peretii afumatei mele-ncaperi, apoi ascult strada cu murmuru-i greu. Mi-e dor de vocea ta, mi-e dor de propriile mele taceri.

Dar trebuie sa vina o calesca (mi-a promis si l-am crezut, cineva din rama oglinzii de argint), ca sa scap de singuratatea ce ma tine inchis.

De ce cred copiii in povestile ce-ntotdeauna mint?

Dau o Morala pentru ce vrei tu!

Acum cateva zile am dat peste cea mai micinoasa si mai libidinoasa postare din lume. Pentru ca nu un razboi deschis caut, nu dau numele artistului. Cert este ca ea m-a facut sa imi pun - pentru a cata oara? - intrebari referitoare la morala.

Recunosc, as vrea sa nu mai trag din orice fapt o morala. Viata se desfasoara atat de imoral si de bezmetic, incat nu o morala imi trebuie, ci o secure cu care sa imi tai drum prin jungla asta exotica... spiritul meu.

Chiar memoria e, uneori, atat de imorala... Imi amintesc un SMS atat de special... Peste cateva ore am sa te vad si iar n-am sa fiu apta sa transpun discursul mental si imaginar in cuvinte umane, am sa ridic tonul pana aproape de urlet vulgar, emotia tulbure o sa imi impleticeasca limba si apoi cereierul... numai de as putea sa ma controlez. N-am sa-ti pot verbaliza tot ce am absorbit pana acum, cum mi-as dori ca la fiecare tasta/litera sa iasa literatura, sa scriu confuzia numind-o de trei ori realitate, sa ma transpun in obiectele dragi tie si sa-mi oxigenez tesuturile cu infuzia iubirii tale; scriind siruri lungi, cateodata ma intreb daca mai sunt eu.

CE legatura au toate astea cu morala? Sau cu lipsa de morala a unor "baieti sensibili"?... Greu de gasit vreo legatura.