vineri, 9 iulie 2010

Dulcile noastre vacante

Scriu tot mai rar - nu e nici un mister la mijloc: e vacanta...
Ti le amintesti? Pe ele, dragele de vacante... Eram fie pe munte, la Sfanta Ana, fie prin Costinesti, aciuiati cu cortul pe la vilele neterminate ale cunostintelor, bantuind cu buzunrelele goale - cele mai bogate vacante din viata noastra!
Mai stii caldura care ne topea in cort la Gura Portitei, sau lacrimile nefericite de la poalele Muntelui Rosu? Tii minte noptile cu luna ca mustarul din Bulgaria, ori plimbarile interminabile prin parcurile (toate, Doamne - ne facusem un fix in a mai descoperi unul!) din Bucuresti?
De ce e oare asa de mare lumina in om, cand simte ca si moartea si napastuirea si haul pot fi surpate de iubire? Macar dacas sti de ce Dumnezeu se lasa amagit cu rugile noatre si cateaodata, de parca nu i-ar pasa, lasa sa-i cada un strop de miere in fagurele care asteapta. Asa, din cand in cand...Doamne, Doamne, cata liniste, cata tandrete in toate incaperile fagurelui care asteapta, asteapta, niciodata in zadar, niciodata fara credinta.
De unde vin toate astea?

3 comentarii:

  1. unii ar spune ca din bunatatea sufletului si din dorinta de a vedea in ochii celuilalt zambet. eu ma incadrez in acei " unii" .

    RăspundețiȘtergere
  2. amintirile astea sunt cand un dar binecuvantat, cand o adancire a golului...

    RăspundețiȘtergere
  3. amintirile astea sunt... asa cum vrei sa le iei, pana la urma tu esti cel care alege sa le vada intr-un fel sau altul.

    RăspundețiȘtergere