Am mers pe drum. Cum se sucesc lucrurile, retrograd si nedrept! Cum am reusit sa raman cu ipoteza, cu posibilitatea, cu improbabilitatea, si in toate caut constanta, singura ramasa in mediul antropizat in care stau. Si in care eu nu mai exista, s-a disipat. Dar intotdeauna este tu.
tin sa iti raspund la intrebare :) am simtit-o ca pe o revolta. pot sa fac ceea ce fac si da, inca astept sa gasesc pe cineva care sa inteleaga o farama din lumea pe care eu o percep asa cum o percep. sunt atat de multe de discutat pe tema asta incat nu iti potscrie totul aici. cred in bunatatea oamenilor si cred ca mastile lor intr-un fel sau altul se pot da la o parte. tu nu crezi asta? sau daca eu nu ti-am inteles intrebarea inseamna ca nu am vrut sa iti raspund la ea...
RăspundețiȘtergereRevolta... Eu unul cred ca am simtit-o ca pe o senzatie de preaplin, de sufocare de stare, de suprasarcina. Chiar, as putea sa spun ca era vorba despre o senzatie de femeie gestanta in luna a zecea!
RăspundețiȘtergereSentimentul ala ca dai pe rascoale - nu suna ceva mai pozitiv?
nu inteleg de ce ai tinut sa iti exprimi revolta in felul asta cand singurul lucru intelept pe care puteai sa il faci era sa taci. Asa ca ...daca o sa mai simti nevoia sa mai dai nas in nas cu senzatia de preaplin te mai astept la mine pe blog, exprimandu-ti chiar si punctul de vedere.
RăspundețiȘtergereSi btw...se pare ca avem totusi ceva in comun... :)
Of... am fost cam eliptic... Ma referam la termenul tau ("...am simtit-o ca pe o revolta... "). Atat.
RăspundețiȘtergereIn rest, la ce bun sa ma revolt de ceva ce e in afara mea?
PS. Pe blogul tau am asa intru, dar... astept si noutati...